Scriu despre cărți, educație, societate. Despre lectură și teorie literară, despre idei care modelează societatea, sau despre cum învățăm și gîndim. Scriu pentru cititorul curios, care își pune întrebări. Pentru cel caută un articol bine scris și o perspectivă onestă. Aici e locul unde nota de subsol devine esențială, unde marginea paginii ascunde adevărata discuție. Vezi arhiva completă.
Într-un context global unde democrația se confruntă cu provocări fără precedent, provenind atît din instabilități politice, economice, cît și din schimbări socio-culturale profunde, este timpul să recunoaștem sau să ne amintim rolul esențial pe care educația îl joacă în menținerea și consolidarea sistemelor democratice.
Evaluarea elevilor este un proces esențial în învățămîntul românesc, deoarece aceasta permite profesorilor să știe dacă elevii au înțeles materialul predat și să ia măsuri pentru a-i ajuta să progreseze. Cu toate acestea, inechitățile în evaluarea elevilor din România reprezintă o problemă majoră care afectează atît elevii, cît și învățămîntul în ansamblu.
Revoluția din 1989 dă startul modificărilor în sfera educației din România, demers firesc pentru că bazele noi sub care țara noastră voia să se așeze erau altele. Miniștrii care au ocupat portofoliul Educației au avut de fiecare dată viziuni diferite de cele ale predecesorilor, cu foarte mici excepții.
Nevoia de a evalua este intrinsecă firii umane. Zi de zi, în fiecare activitate pe care o facem, sau cu fiecare vis pe care-l năzuim, ne dorim ce-i mai bun: de la viață, de la compania X, de la cunoștințele noastre. Dacă ceea ce ne dorim este întotdeauna ce este mai bun, cum știm ce este “bun”? Știm pentru că fiecare om are standarde pe care și le-a însușit de-a lungul timpului și la care apelează ori de cîte ori este nevoie pentru a lua o decizie. Decizia pe care o ia la fiecare pas este în definitiv o continuă evaluare prin care relația dintre ținta propusă și prezent devine concretă și care asigură individul că activitatea/ obiectul este într-un stadiu coerent în raport cu așteptările.
În rutina noastră zilnică suntem asaltați continuu de mesaje dintre cele mai diverse care necesită abilitatea fiecăruia dintre noi de a le citi și înțelege în dimensiunea lor exactă, prin urmare alfabetizarea în acest sens este foarte importantă. Media înseamnă în definițiile curente orice suport care este capabil să livreze un mesaj, iar într-o epocă a accesului neîngrădit la informațiile de pe internet, media înseamnă și acest vast teritoriu pe care, din ce în ce mai mult, îl percepem ca un lucru obișnuit în viața noastră. Dincolo de conținutul pe care îl percepem în orice moment al zilei, mesajele sînt transmise și pe canale diferite, fiecare dintre ele avînd particularitățile lui și împachetînd conținutul unui mesaj într-un anume fel pentru a determina schimbări de comportament în noi. Iar de aici pînă la manipulare, la conținut nociv sau dezinformare este doar un singur pas, iar de cele mai multe ori, chiar și noi adulții nu sîntem feriți.
A spune astăzi că lumea și-a pierdut interesul pentru lectură a devenit un fapt banal. Dar lucrurile nu sînt lipsite niciodată de profunzime. La o primă vedere și superficială analiză întreaga schimbare de paradigmă a individului poate fi pusă pe seama descoperirii unor noi arii de interes, pe aventura pe care el o parcurge zi de zi în descoperirea propriei sale individualități și personalități. Se mai poate spune că lumile, chiar și cele ficționale, se sting aidoma civiizațiilor, iar cartea bunăoară, aidoma altor lucruri, intră în desuetudine și capătă caracter vetust. Ceea ce se observă însă este noua psihologie a individului și abordarea pe termen lung pe care o instituie asupra lecturii. Atras de timpuriu de tehnologie, de televiziune și internet, ochiul individului capătă apucături bulimice. Asaltat continuu, excitat la maximum de derularea desfîrșită a imaginlor, omul devine nestatornic, înghițind cantități uriașe de imagini necesare să-i potoloească apetitul vizual, transformat într-un aproape viciu.
Dezbaterile pe marginea situației sistemului de învățămînt, cele care abordează programa în general și programa de limba și literatura română în special au un viciu: lipsa unei argumentări practice pe conținutul programei, deci caracterul aplicat. A spune despre programă că este una învechită, fără a discuta coerent pe unele competențe specifice și conținuturi mi se pare total neproductiv. Cu specificul ei, ea este orientată către elev, anume ce trebuie să știe și să facă la finalul parcursului școlar, punînd deci în prim planul demersului didactic finalitățile prin care trasează direcții în ceea ce privește competențele generale, valorile și atitudinile, iar, discuțiile din media greu surprind aceste specificități. Au mai degrabă caracter emoțional decît unul care are ca fundament rațiunea.
E aproape un truism să mai afirmi astăzi că lumea și-a pierdut apetitul pe care-l avea odinioară pentru lectură. Pierderea acestei lumi pe care o instituie lectura unei cărți a avut efecte în psihologia individului: atras din ce în ce mai mult de televiziune, acesta a devenit superficial și bulimic, în același timp. Asaltat de vizual, ochiul uman a devenit nestatornic, înghițind pe nerăsuflate cantități uriașe de imagini necesare să-i potolească apetitul. Mai mult, el năzuiește astăzi, într-ascuns, la o telecomandă miraculoasă, care ar putea să schimbe, după bunu-i plac, chiar canalele realității imediate, atunci cînd aceasta devine insipidă.